Un autoturism Dacia Logan a fost serios avariat, marţi, după ce şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un zid de beton.
Viorel Zamfir, de 66 de ani, se îndrepta dinspre Botoşani spre Truşeşti, iar în panta de la Dealu Mare, pe fondul vitezei excesive şi a carosabilului umed, a intrat în derapaj cu maşina ajungând pe contrasens şi izbind violent zidul de beton, ce are rol de consolidare a drumului.
În urma impactului, maşina a fost avariată atât pe partea din faţă, cât şi în spate, evaluarea stabilind că autoturismul a fost distrus în proporţie de 60%.
Sursa: BotosaniNews