Peste o sută de persoane, localnici, dar şi din alte judeţe, au protestat, sâmbătă după-amiază, în localitatea vasluiană Pungeşti faţă de exploatarea şi explorarea gazelor de şist.
Oamenii au mărşăluit pe o distanţă de câţiva kilometri pe drumul judeţean care tranzitează comuna, până în apropierea perimetrului deţinut de compania Chevron.
Ei s-au adunat în localitatea Armăşoaia şi au mers pe joc cu pancarte şi steaguri şi au scandat diverse lozinci împotriva Guvernului, dar mai ales a exploatării gazelor de şist.
Protestul a avut loc la Pungeşti, cu o zi înainte de Ziua Naţională de Luptă Împotriva Fracturării Hidraulice.
Protestul a durat două ore, iar în permanenţă manifestanţii au fost însoţiţi de jandarmi.
Sursa: VasluiNews