Marţi dimineaţă, la nivelul Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 01.00, poliţiştii au depistat şi oprit în trafic pe raza localităţii Marginea, jud. Suceava un autoturism marca Audi A6 condus de Costel P., de 34 ani, care era însoţit de Daravin S., de 28 ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Bacău.
În urma controlului efectuat asupra maşinii, au fost descoperite mai multe colete ce conţineau ţigări de contrabandă, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii celor doi tineri, împreună cu autoturismul la sediul S.T.P.F. Suceava.
În maşină au fost descoperite 8 baxuri învelite în folie de culoare neagră care conţineau 3.986 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.
În baza celor constatate, poliţiştii de frontieră suceveni le-au întocmit persoanelor în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de aproximativ 40.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul marca Audi A6, în valoare de 10.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Suceava, în vederea continuării cercetărilor.
Sursa: SuceavaNews