Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Cazul „Sclavi ieşeni în Irak”. Funcţionar urmărit penal pentru trafic de persoane

sclavi munca constructiiIrakianul Kariman Hawiz a fost cercetat anul trecut într-un spectaculos dosar de trafic de persoane, ce viza modalitatea în care zeci de ieşeni au ajuns să muncească pe un teatru de război din Irak. Prin rechizitoriul întocmit în acest dosar, procurorii DIICOT Iaşi i-au trimis în judecată pe soţii Ciprian şi Delia Catargiu. Cei doi sunt acuzaţi că au păcălit în jur de 50 de ieşeni, cărora le-au promis că vor munci în condiţii avantajoase în Irak, în realitate aceştia ajungând să trăiască de pe o zi pe alta, cu teama zilei de mâine.

like-facebookÎn rechizitoriul prin care soţii Catargiu au fost trimişi în judecată, procurorii notează că irakianul Hawiz, care era prieten cu aceştia, ar fi avut mai degrabă un rol pozitiv în acea afacere. Hawiz l-ar fi sfătuit pe Catargiu să nu trimită români în Irak până nu găseşte de muncă, iar când muncitorii au ajuns abandonaţi la capătul lumii, ar fi făcut demersuri pentru ca aceştia să se poată întoarce acasă.
Pe principiul „să moară şi capra vecinului“, deşi din punct de vedere juridic nu aveau nimic de câştigat, soţii Catargiu au înregistrat recent o plângere împotriva soluţiei prin care Hawiz a fost scos de sub urmărire penală de DIICOT. Tribunalul Iaşi a decis ieri să admită plângerea familiei Catargiu îndreptată împotriva prietenului lor, acesta urmând a fi urmărit penal încă o dată de procurorii de la Crimă Organizată.Avocaţii lui Hawiz spun că sentinţa judecătorilor este nedreaptă, având în vedere că acesta pare să fi avut mai degrabă un rol pozitiv în această afacere controversată derulată pe spinarea celor 50 de ieşeni. „Soluţia de netrimitere în judecată era corectă având în vedere acţiunile desfăşurate de domnul Hawiz Kariman. Fără ajutorul acestuia, românii ajunşi în Irak la lucru nu s-ar fi descurcat, domnul Hawiz fiind cel care a anunţat ambasada de situaţia lor. Consider că domnul Hawiz este nevinovat“, ne-a spus avocatul Toni Baltag.

Susţinerea avocatului se regăseşte în parte şi în rechizitoriul întocmit de DIICOT împotriva soţilor Catargiu, acolo unde sunt descrise în amănunt acţiunile acestora. Astfel, potrivit rechizitoriului, de la finalul anului 2010 până la începutul lui 2011, soţii Catargiu au recrutat prin intermediul firmei Teo&Delia Look SRL Paşcani în jur de 50 de persoane pe care le-au transportat în Irak promiţându-le că vor munci acolo în condiţii avantajoase. Anchetatorii spun că ieşenii se cunoşteau cu Kariman Hawiz, care a plecat în anul 2010 ca funcţionar la Primăria din oraşul Arbil. Catargiu a luat decizia de a merge şi el în Irak pentru a derula afaceri în construcţii. Deşi irakianul i-a explicat ieşeanului că pentru a munci în Irak trebuie să-şi deschidă o filială acolo şi să aibă bani pentru a organiza un şantier, Catargiu a decis ca mai întâi să recruteze forţă de muncă şi mai apoi să se ocupe de aceste formalităţi. „Fără a dispune de nicio sumă de bani, fără a avea asigurate promisiuni ferme cu privire la locuri de muncă în Irak, fără a avea vreun contract încheiat şi fără a avea posibilitatea de a încheia un astfel de contract, în luna ianuarie 2011, inculpaţii au postat, în ziare şi pe unele posturi de televiziune, anunţuri privind oferte atractive de locuri de muncă în Irak“, se arată în rechizitoriu.
Ajunşi în Irak, românii au fost cazaţi în condiţii insalubre, au muncit pe unde au apucat, ba chiar au fost ameninţaţi cu puştile la cap, după cum susţin procurorii. La final, în primăvara anului 2011, Ciprian Catargiu, au spus procurorii, a luat o parte din banii primiţi pe munca lucrătorilor români şi a fugit în ţară. Muncitorii au reuşit să ajungă înapoi în România cu ajutorul Ambasadei.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lăsați un comentariu

*