Astfel, potrivit prevederilor legale, în cazul mobilizării sau a războiului, sunt obligați să îndeplinească serviciul militar toți bărbații apți, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani.
Ordinului publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 312, din 28 aprilie 2014, a fost emis de MApN, MJ, SRI, SPP, MAE, MS, SIE și STS și aprobă modelul certificatului medical eliberat de medicul de familie, ce urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare-încorporare.
Legea nr. 446/2006, privind pregătirea populației pentru apărare, prevede la art. 3, alineatul (5):
– la declararea mobilizării și a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, ce îndeplinesc criteriile pentru a face serviciul militar.
De asemenea, noul model al certificatului precizează că tinerii vor trebui să-și facă analize, pentru a se verifica dacă au hepatita B sau C.
Acest ordin este semnat de către: ministrul Apărării Naționale – Mircea Dușa, ministrul Justiției – Robert Marius Cazanciuc, directorul Serviciului Român de Informații – George Maior, directorul Serviciului de Protecție și Pază – Lucian Pahonțu, ministrul Afacerilor Interne – Radu Stroe, ministrul Sănătății – Nicolae Banicioiu, directorul Serviciului de Informații Externe – Teodor Meleșcanu, directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale – Marcel Opriș.
Sursa: BotosaniNews