Caz şocant în judeţul Vaslui! Un pacient al Spitalului de Urgenţă Bârlad, de 39 de ani, care era bolnav de ciroză hepatică, s-a aruncat în gol, marţi dimineaţă, de la etajul IV al unităţii medicale.
Se pare că bărbatul şi-a pus capăt zilelor din cauza bolii de care suferea. Colegii de salon ai bârlădeanului susţin că înainte de a se arunca de la etaj, bărbatul se certase cu medicii din cauza tratamentului său.
Nu este pentru prima dată când un pacient al Spitalului de Urgenţă Bârlad alege să îşi pună capăt zilelor astfel. Alte trei persoane au recurs la acest gest extrem în ultimii ani.
Sursa: VasluiNews