Accident, luni seară, pe strada Republicii din municipiul Bârlad. Struguraș D., de 21 ani, din municipiul Bârlad, conducea un vehicul cu tracțiune animală pe strada Republicii, din localitate. La efectuarea unui viraj la stânga, nu s-a asigurat corespunzător și nu a acordat prioritate de trecere unui moped, care circula regulamentar.
Cele două vehicule au intrat în coliziune, fapt ce a dus la vătămarea corporală a lui Dănuț B., de 63 ani, din Bârlad, conducătorul mopedului. Acesta a fost transportat la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” din localitate, unde a fost internat cu diagnosticul „fractură treime inferioară gamba dreaptă”.
Cei doi conducători implicați în accident au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Pe numele lui Struguraș polițiștii au întocmit dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: VasluiNews