Chirurgul Octavian Marcu suspectat de uciderea unei adolescente de 16 ani cu care ar fi avut o relaţie amoroasă este din nou urmărit penal. Şi asta după ce medicul de la Spitalul Municipal Elena Beldiman din Bârlad a fost scos de sub urmărire penală în luna februarie a acestui an.
Magistraţii de la Tribunalul Vaslui au dispus, însă, restituirea către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, în vederea refacerii urmăririi penale. Familia adolescentei dispărute a contestat scoaterea de sub urmărirea penală a acestuia, iar judecătorii au admis săptămâna aceasta plângerea familiei.
Medicul este cercetat într-un alt dosar pentru act sexual cu un minor şi şantaj. Fata de 16 ani ar fi început o relaţie cu Octavian Marcu, care este căsătorit, iar apoi l-ar fi şantajat pe acesta că face publică relaţia.
Medicul este consilier local în Bârlad, ca independent după ce a fost exclus din PDL.