Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Preot executat! Mâna dreaptă a IPS Pimen, dat afară din arhiepiscopie

preotul-axinte-229x300Preotul Cătălin Axinte, cercetat de procurori pentru trafic de influenţă în dosarul fostului șef al IPJ Suceava, Ioan Carp, nu mai este de joi consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor.

Hotararea a fost luata in cadrul sedintei Consiliului Eparhial din cadrul Arhiepicsopiei la care a participat si IPS, Pimen.

Imediat dupa ce pe numele fetei bisericestia fost deschis un doar penal de care procurorii anticorptie, preotul si-a luat concediu, insa IPS Pimen, era decis ca dupa ce acesta va reveni din vacanta sa-l mai primeasca la munca de birou ci sa slujesca numai la Biserica Sf Mina din cartierul Obcini din Suceava.

De altfel, Catalin Axinte era cunoscut de foarte multi ani,de catre credinciosii din intreg judetul ca organizator de pelerinaje in Israel.  El era mana dreapta a IPS Pimen si de cele mai multe ori era cel care tragea sforile in randul preotilor.

Procurorii DNA Suceava susțin că preotul Cătălin Axinte l-a sunat, în luna aprilie, pe Ioan Carp, care era adjunct al IPJ Suceava, și i-a cerut să intervină pe lângă un polițist care o sancționase pe Delia Moldoveanu, directorul adjunct al APIA Suceava, pentru depășirea vitezei legale. Femeia a fost prinsă încălcând regulile de circulație și l-a sunat pe fratele său, preot în Suceava, care l-a sunat, la rândul său, pe Cătălin Axinte. În plus, polițistul care a tras-o pe dreapta pe Delia Munteanu a primit, de la fratele ei, mai multe sticle cu vin și păstrăv afumat în cetină, pentru a-l face să nu pună în aplicare sancțiunea.Ioan Carp este cercetat pentru abuz în serviciu, iar Delia Moldoveanu și preotul Cătălin Axinte, pentru instigare la abuz în serviciu. În același dosar sunt urmăriți penal și fratele femeii și polițistul, pentru dare și luare de mită.

Directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, este acuzată de acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, dare de mită şi omisiunea sesizării. Carp este acuzat că a intervenit pentru ca permisul auto al ajunctului APIA Suceava, Delia Moldoveanu, să nu fie suspendat.

Lăsați un comentariu

*