Un primar din judeţul Bacău, este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni de conflict de interese, după ce Agenția Națională de Integritate a constatat că acesta şi-a angajat fiul în instituţie. Inspectorii ANI au sesizat existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul lui Constantin Trăistaru, primar al comunei Măgura, întrucât, în calitate de primar, a semnat contractul individual de muncă prin care fiul său a fost angajat pe funcția de consilier juridic în cadrul Compartimentului Aparatul Permanent al Consiliului Local al Comunei Măgura, Județul Bacău.
Primar cercetat penal pentru că şi-a angajat fiul la Consiliul Local
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă JudecătoriaBacău în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Constantin Trăistaru a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută și pedepsită de art. 301 din Codul Penal al României.
- 25 iulie 2014
- 19 vizualizări
- Fără comentarii