Percheziţii de amploare, joi, în mai multe judeţe din ţară. Poliţia Română a declanşat o acţiune de amploare pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în demeniul silvic, fiind vizate atât tăierile ilegale de arbori, cât şi eventualele infracţiuni de evaziune fiscală în acest domeniu. Peste 80 de descinderi au loc în 11 judeţe şi în municipiul Bucureşti.
Acţiunea se desfăşoară sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi a Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fiind angrenaţi poliţişti din cadrul Direcţiei de Ordine Publică – I.G.P.R., ai inspectoratelor judeţene de poliţie din Vrancea, Bacău, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Neamţ, Prahova, Suceava, Argeş, Buzău, precum şi de la Poliţia Capitalei, sprijiniţi de jandarmi.
De asemenea, la activităţi participă şi specialişti din cadrul Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, respectiv ai Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare din subordine.
Echipele de control acţionează simultan în 82 de locuri, la sediile sociale, la puncte de lucru, partizi (puncte de exploatare a masei lemnoase), depozite şi gatere din cele 11 judeţe şi municipiul Bucureşti. Sunt vizate activităţile desfăşurate de peste 40 de societăţi comerciale cu obiect de activitate în exploatarea, prelucrarea, transportul şi comercializarea lemnului, precum şi mai multe persoane fizice.
În activităţi sunt angrenaţi 200 de poliţişti, 150 de inspectori silvici, 140 de inspectori antifraudă fiscală din cadrul D.G.A.F., 66 de comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi 230 de jandarmi.
În cadrul acţiunii se verifică tot circuitul parcurs de la tăiere la prelucrarea şi comercializarea lemnului, fiind efectuate controale în teren, precum şi asupra tuturor documentelor existente.