Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Militari bătuţi pe o stradă din Botoşani

politieDoi militari au fost bătuţi pe o stradă din Botoşani de trei tineri certaţi cu legea. Fapta s-a întâmplat în luna ianuarie a acestui an, când militarii Mugur Iacob şi Dinu Aiftodoaie au fost bătuţi de Gabriel Apreutesă, de 25 de ani, Alexandru Iulian Aghiniţei, de 24 de ani şi Mihai Tamazlicaru, de 22 de ani.

Bătaia a avut loc pe strada Octav Onicescu, în apropierea barului „La Puiu”, când agresorii loveau toate persoanele pe care le întâlneau în cale. Cei doi militari au sunat la 112 după ce au fost agresaţi şi au fost îndrumaţi din dispeceratul Poliţiei să stea în faţa barului până vine echipajul.

Oamenii legii au făcut ancheta, însă- paradoxal, când să plece spre casă, cei doi militari au mai fost bătuţi o dată de aceiaşi indivizi, supăraţi că au fost „turnaţi”.

Unul dintre militari, Mugur Iacob, a avut nevoie de internare în spital, iar certificatul medico-legal a concluzionat că acesta a avut nevoie de 24-25 de zile de îngrijiri medicale. Celălalt militar nu şi-a scos certificat medical, însă a depus plângere.

De cealaltă parte, cei trei agresori nu recunosc fapte şi susţin că ei de fapt ar fi fost victimile agresiunii şi au formulat plângeri penale, deşi nu au adus probe în susţinerea acuzaţiilor.

” Cu ocazia audierii inculpatului (n.r.Gabriel Apreutesă), fiindu-i aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale, acesta nu şi-a asumat faptele comise, prezentându-se în mod jenant drept o victimă în tot acest conflict, prevalându-se de leziunile pe care le-a suferit în timp ce lovea persoanele vătămate”, se arată în rechizitoriu.

Acum, cei trei agresori sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau ate violenţe şi ameninţare. Ei au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Lăsați un comentariu

*