Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Anchetă în cazul unui medic de familie la care ar fi fost înscrişi, fără să ştie, sute de studenţi

medic-300x182Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi fac verificări în cazul unui medic de familie din Iaşi la care ar fi fost înscrişi, fără să ştie, aproximativ 400 de studenţi de la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi“, care sunt cazaţi în campusul universităţii.

Scandalul s-a declanşat după ce un student de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Tehnice din Iaşi a mers la medicul de familie din campus la care ştia că este înscris pentru a obţine o trimitere pe baza căreia să îşi facă analize necesare pentru angajare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La cabinetul medicului de familie din campusul universitar la care ştia că este înscris, studentului i s-a transmis că nu figurează în baza de date şi că în perioada în care s-au făcut cazările în cămine acesta s-a înscris la un alt medic de familie.

Reprezentanţi ai studenţilor Univeristăţii Tehnice spun că în această situaţie s-ar afla aproximativ 400 de studenţi, cărora în perioada în care au fost făcute cazările în cămine le-au fost înmânate mai multe formulare, între care şi un formular de înscriere la un alt medic de familie, pe care le-au semnat, fără să realizeze situaţia.

”Universitatea nu este implicată în aceste aspecte. S-au identificat reprezentan­ţii studenţilor responsabili şi, prin urmare, vom analiza ce măsuri se vor lua mai departe, în urma unei şedinţe care era programată pentru miercuri şi la care se va discuta şi despre aceste aspecte“, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei Servicii Studenţeşti din Universitatea Tehnică Iaşi.

La rândul său, medicul de familie Georgiana Mitoşeriu, la care au fost înscrişi studenţii, spune că a existat o înţelegere cu tinerii încă din timpul verii, când a avut loc o campanie de promovare a cabinetului său şi a fost realizat un parteneriat prin care şefii de cămin şi reprezentanţii studenţilor în Senatul universităţii îşi asumau să continue promovarea.

”Înainte de cazare, studenţii au luat legătura cu noi şi ne-au spus că dacă mai avem nevoie de pacienţi ne pot ajuta. Le-am spus să fie obiectivi, să le dea studenţilor cererile să le citească şi să le completeze. Până la acest caz nu am avut nicio altă plângere“, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX medicul de familie Geor­giana Mitoşeriu.

Aceasta susţine că scandalul ar fi fost provocat intenţionat de către studenţii din campus, din căminul T19, care doreau să îl schimbe pe şeful de cămin şi au căutat astfel un motiv.

”Nu vorbim de adolescenţi, ci de persoane de 18-23 ani, care au discernământ şi care ar trebui să ştie documentele pe care le semnează“, a adăugat medicul.

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi precizează, la rândul lor, că fac verificări în acest caz.

”Am fost sesizaţi de existenţa unor cazuri de persoane care susţin că au fost înscrise fără voia lor la medicul respectiv. Avem în lucru şi rămâne să cercetăm dacă acel medic de familie are cereri de înscrieri pentru pacienţii asiguraţi şi dacă acestea sunt întocmite de către dumnealor. Dacă nu, cei care au fost înscrişi vor fi repuşi în situaţia lor anterioară, iar cei care au făcut acea înscriere abuzivă vor fi sancţionaţi contractual“, a declarat Robert Dâncă de la CJAS Iaşi.

Reprezentanţii CJAS mai spun că la medicul de familie Georgiana Mitoşeriu sunt înscrise peste 800 de persoane, numărul acestora crescând considerabil în perioada verii.

Sursa. Mediafax

Lăsați un comentariu

*