Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Fostul deputat ieşean Vlad Hogea a murit la 37 de ani, în urma unui infarct

vlad hogeaVlad Hogea, fost deputat PRM în legislaturile 2000–2004 şi 2004–2008 a decedat, sâmbătă, în urma unui infarct, la vârsta de 37 de ani, lăsând în urmă o fetiţă de câteva luni.

„A plecat dintre noi un mare naţionalist, Vlad Gabriel Hogea, care pe 9 ianuarie 2015 ar fi împlinit 38 de ani. A plecat la cele veşnice subit, cu mult înainte de vreme, lăsând în urmă o familie sfâşiată de durere şi colegi de idei şi de credinţă care nu-l voi uita niciodată. (..) Alături de toată echipa Partidului România Unită transmit condoleanţe familiei sale lovite de o asemenea tragedie! Fetiţa sa are numai câteva luni, dar într-o bună zi va înţelege moştenirea lăsată de Vlad Hogea şi va fi mândră de cel care a fost tatăl său… Îl plângem cu toţii pe cel care a plecat atât de tânăr dintre noi în a treia zi de Crăciun. Dumnezeu să-l odihnească!” , a scris pe pagina sa de Facebook deputatul Bogdan Diaconu.

Deputatul ieşean Vlad Hogea a murit în cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 15.00, apropiaţii familiei spunând că acesta a făcut infarct în timp ce cobora din apartament spre boxa blocului, unde avea amenajată o bibliotecă şi mergea zilnic să citească.

Trupul neînsufleţit al fostului deputat Vlad Hogea se află la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti, urmând a se stabili cu exactitate cauza morţii acestuia în urma necropsiei.

Conform apropiaţilor familiei, Vlad Hogea ar fi coborât, în jurul orei 13.00, în boxa blocului, unde avea amenajată o bibliotecă şi unde mergea aproape zilnic ca să citească în jur de două-trei ore. Un vecin a anunţat-o pe soţia sa după câteva ore că l-a găsit pe deputat prăbuşit pe scări, în drumul spre boxă.

Deputatul ar fi avut analizele făcute la zi, iar rezultatele ar fi ieşit bine.

„În urmă cu o lună am vorbit cu el şi mi-a spus că şi-a făcut analizele şi că rezultatele erau bune. Nu ştim ce a cauzat infarctul. Sunt şocat de dispariţia bunului prieten Vlad Hogea la o vârstă atât de fragedă“, a declarat, duminică, Alin Aivănoaei, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.

Trupul neînsufleţit al lui Vlad Hogea va fi ridicat, în cursul zilei de duminică, familia nefiind încă decisă dacă să-l înmormânteze la Bucureşti sau la Iaşi.

Luni, sunt aşteptate rezultatele oficiale de la IML, iar înmormântarea va avea loc marţi.

Vlad Gabriel Hogea, născut pe 9 ianuarie 1977, la Iaşi, a fost deputat de Iaşi în Parlamentul României din partea Partidului România Mare în legislatura 2000–2004 şi în legislatura 2004–2008. El a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza”, din Iaşi în 1999 şi Colegiul Naţional de Apărare, Bucureşti, în 2003.

Hogea a fost membru PRM, din 1992, unde a activat în organizaţia de tineret. Din rândurile acesteia, a fost promovat pe lista PRM la alegerile legislative din 2000, unde a obţinut un mandat de parlamentar de Iaşi. La alegerile din 2004, a fost ales din nou deputat din partea PRM, de data aceasta în judeţul Vaslui. În preliminariile aderării României la Uniunea Europeană, a fost trimis în 2005 ca euro-observator la Parlamentul European.

În 2006, Hogea a demisionat din PRM şi s-a înscris în PNG-CD-ul condus de George Becali. Ulterior a activat în PC şi apoi în PP-DD, unde era secretar executiv şi coordonator al Departamentului de Comunicare şi preşedintele al filialei Iaşi.

Sursa: Mediafax

Lăsați un comentariu

*