Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben şi cod portocaliu de ninsori, viscol, precipitaţii şi polei, valabilă în nordul, centrul, sudul şi estul ţării, începând de duminică seara până luni seara, la ora 20:00.
Codul portocaliude ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei este valabil în judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi,Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
În aceste zone, în a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40 – 50 l/mp. Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
„Ca noutate față de anul trecut, acum în această iarnă avem o autoșenilată care sperăm să nu o folosim, dar dacă se va impune vom interveni pentru a salva vieți omenești”, a declarat Andrei Grecu, purtător de cuvânt la ISU Bacău.
În judeţul Bacău au fost amenajate peste 14.000 de locuri de cazare pentru oamenii fără adăpost sau cei care rămân înzăpeziţi.
De la ISU Iaşi s-a deplasat în judeţul Vaslui o autospecială de transport persoane şi victime multiple (ATPVM – autospecială de capacitate mare, 4×4) şi o şenilată, iar către judeţul Bacău o altă ATPVM.
În Capitală şi alte 25 de judeţe din ţară, respectiv Ilfov, Giurgiu, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Vâlcea, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Neamţ, Suceava, Botoşani, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Maramureş, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin, va ficod galben de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei, în acelaşi interval.