O femeie de 33 de ani din municipiul Suceava a trecut prin clipe groaznice, joi dimineaţă, după ce a fost atacată în liftul în care locuia de un individ recidivist, de etnie romă.
„Mi-a tras de haine, a incercat să îmi deschidă pantalonii, îl îmbrânceam cât puteam”, a spus femeia.
Poliţiştii au demarat verificările şi investigaţiile, la câteva ore de la sesizare aducând la cercetări un bărbat de 37 ani, din municipiul Iaşi, bănuit de comiterea faptei.
Pe parcursul audierilor acesta a recunoscut comiterea faptei, fiind reţinut de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol. Vineri, el va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.