Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Prima femeie militar care a tras cu Oerlikon-ul este din Vaslui

vasilica-conduracheEste din județul Vaslui, dar lucrează acum la Dej. Vasilica Condurache este prima femeie militar din România care a deservit tehnica de artilerie Antiaeriană Oerlikon, calibru 2×35 mm și prima femeie militar care a executat lansări de rachete cu complexul AA CA-94.

Născută la Negrești, în județul Vaslui, Vasilica Condurache a făcut școala militară la Mediaș, după care a ajuns la Dej, la Batalionul 55 Apărare antiaeriană ”Someș”.

Din anul 2004 a avut diverse funcții, de la ajutor comandant tun și șofer la tunul de calibru 2×35 mm, până la comandant de grupă Gunstar Night la sistemul AA Oerlikon sau comandant de grupă lansare la bateria RAA CA-94.

După un curs de cunoaștere și mentenanță Gepard urmat în 2008, plutonierul Vasilica Condurache a ajuns în 2010 într-o misiune în Afganistan, provincia Zabul, experiență care a marcat-o, dar care a și întărit-o.

Sursa: Ziarul Orizont Militar clujarm.ro

Lăsați un comentariu

*