Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Peste un kilogram de canabis, mii de euro, lire sterline și dolari confiscate de polițiști după destructurarea unui grup de traficanți de droguri

traficant-droguriPolițiștii au ridicat peste 1.000 de grame de cannabis, 213.700 de lei, 6.520 de euro, 300 de lire sterline și 900 USD, de la membrii unei grupări infracționale specializate în trafic de droguri. 7 persoane au fost reținute, iar față de alte două a fost dispusă măsura controlului judiciar.

La data de 27 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi au efectuat 11 percheziții domiciliare în municipiul Iași și în orașul Tîrgu Frumos.

Perchezițiile au vizat destructurarea unei grupări infracționale organizate, specializată în traficul de droguri de risc (cannabis).

Anterior efectuării perchezițiilor domiciliare, poliţiștii din cadrul B.C.C.O. Iaşi l-au prins înflagrant delict pe unul dintre membrii grupării, în timp ce comercializa cannabis.

Din cercetări a rezultat că, în perioada iulie 2015 -ianuarie 2016, membrii grupului infracțional organizat ar fi procurat și comercializat, în special în municipiul Iaşi, peste 6 kg. de cannabis.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 1.083 de grame decannabis, precum și 213.700 de lei, 6.520 de euro, 300 de lire sterline și 900 USD, bani proveniţi din activitatea infracţională.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, au fost conduse la audieri 18 persoane, dintre care 9 sunt membre ale grupării infracționale.

În urma administrării probatoriului, 7 persoane au fostreținute, urmând a fi prezentate Tribunalul Iaşi, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă, iar faţă de alte 2 persoane a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Departamentul deInformații şi Protecție Internă.

Lăsați un comentariu

*