Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Alertă meteo! Vreme rece, ploi puternice și ninsori la munte. Vezi până când!

lapovita-si-ninsoare-300x169Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi însemnate cantitativ, răcire accentuată a vremii, intensificări ale vântului și ninsori la munte, valabilă de luni, ora 23:00, până joi, la ora 23:00.

În intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul teritoriului, temporar va ploua și se vor totaliza local peste 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp. În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marţi (04 octombrie), ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă.

Pe spaţii restrânse şi pentru scurt timp sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureş, în nordul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor şi va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice şi la munte, unde la rafală se vor depăşi 50…60 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare.

Temperaturile vor scădea accentuat, iar în regiunile intracarpatice şi în jumătatea de nord a Moldovei, miercuri (05 octombrie) și joi (06 octombrie), vremea va fi deosebit de rece.

Lăsați un comentariu

*