Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Strigător la cer! O mamă a făcut sex cu fiica sa de 9 ani și a filmat totul

retinutaO femeie din Bacău a fost reținută după o adevărată monstruozitate. Femeia a făcut sex cu fiica sa de 9 ani, a filmat și pozat totul.

Poliţiştii Direcției de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au probat activitatea infracțională a unei femei, din Bacău, care ar fi întreținut acte sexuale cu fiica sa, în vârstă de 9 ani, realizând materiale video și foto, pe care le-ar fi distribuit prin intermediul unor aplicații informatice.

La data de 10 ianuarie a.c., poliţiştii Direcției de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au reținut o femeie, de 27 de ani, din județul Bacău, sub aspectul comiterii infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice și viol.

Cea în cauză este bănuită că, în perioada februarie 2016 – august 2016, în mod repetat, la diferite intervale de timp, ar fi realizat materiale pornografice cu fiica sa minoră, în vârstă de 9 ani, pe care ulterior le-ar fi pus la dispoziția unei persoane, prin intermediul unei aplicații informatice.

În materialele realizate, aceasta ar fi întreținut acte sexuale cu fiica sa minoră, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și exprima voința.

La data de 19 decembrie 2016, în baza mandatului de percheziție domiciliară emis de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția I Penală, a fost efectuată o percheziţie domiciliară în imobilul folosit de cea în cauză fiind ridicate două laptop-uri, 6 telefoane mobile, două tablete și un aparat de fotografiat.

Femeia a fost reținută astăzi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

În cauză s-a cooperat cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, cu autoritățile judiciare din Italia, Marea Britanie, precum și cu unitatea EUROPOL.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R..

Lăsați un comentariu

*