Procurorii au dispus începerea unei anchete penale în cazul fostului viceprimar al municipiului Botoşani, Florin Ghiorghiţă, pentru furt de apă. Oamenii legii s-au autosesizat în urma articolelor apărute în presă privind consumul fraudulos de apă de la locuinţa lui Ghiorghiţă situată pe strada Doboşari (în spate la ANL Cişmea).
Declanşarea anchetei în cazul fostului viceprimar are loc la câteva săptămâni după ce şeful Consiliului judeţean, Florin Ţurcanu, a declarat public că Ghiorghiţă nu plăteşte apa consumată la piscină.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a cerut Poliţiei să facă verificările în acest caz.