Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

 

Botoşani: Închisoare pentru că a vrut să dea cu maşina peste un poliţist

Un tânăr de 23 de ani din Botoşani a fost condamnat, luni, la închisoare cu executare, după ce a încercat să dea cu maşina peste un poliţist de circulaţie. Curtea de Apel din Suceava a decis că Andrei Ungureanu va sta doi ani după gratii pentru ultraj.

În noaptea de 30 spre 31 martie 2012, Andrei Ungureanu a vrut să lovească cu maşina un lucrător de la Biroul Rutier al Poliţiei municipiului Botoşani. Agentul a încercat să oprească două maşini care circulau pe Bulevardul Mihai Eminescu, în zona Casei Tineretului. Una dintre ele nu a oprit la semnalul poliţiştului, ci, mai mult, a încercat să îl lovească pe acesta.

Imediat după această manevră, şoferul, Andrei Ungureanu, de 22 de ani, a accelerat şi a încercat să fugă.

Agentul Gabriel Jora a fost folosit arma din dotare, trăgând trei focuri.

În maşină cu Andrei Ungureanu se afla şi Cosmin Istrati, de 21 de ani, din Botoşani.

Potrivit Poliţiei, şoferul Andrei Ungureanu este un “prieten” mai vechi al agenţilor de circulaţie. Acesta a avut permisul anulat în 2010, după ce, pe fondul consumului de alcool, a produs un accident, iar, ulterior, deşi avea permisul suspendat, a fost prins la volan.

Andrei Ungureanu se află deja în detenţie.

Lăsați un comentariu

*