Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Botoşani: Spitalul Judeţean a stabilit coplata. Vezi cât!

Consiliul de administraţie a Spitalului Judeţean a decis, miercuri, taxa de externare în spital. Astfel, potrivit lui Ioan Asaftei, director de îngrijiri la Spitalul Judeţean, coplata va fi de 5 lei. Aceasta va fi încasată la nivelul secţiilor, pentru a fi evitate cozile şi pentru a nu purta pacienţii inutil pe la birouri. Pacienţii care la această dată sunt internaţi în spital vor plăti la externare 5 lei. Aceeaşi taxă la fi şi la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie, respectiv Secţia de Psihiatrie.

Taxa de eliberare pentru documentele medicale, care era de 10 lei, a fost scoasă. Coplata se aplică bolnavilor la externare“, a precizat Asaftei.

Şi Spitalul de Pneumoftiziologie a stabilit care va fi coplata. Potrivit lui Viorel Lefter, managerul Spitalului, taxa de externare va fi tot de 5 lei.

Coplata se va percepe de fiecare spital, pe baza aprobării Consiliului de Administraţie, o singură dată, la externare.

Există mai multe categorii de persoane care vor fi exceptate de la coplată. Este vorba despre bolnavii cronici din cadrul programelor naţionale de sănătate, copiii sub 18 ani, gravidele şi lăuzele, pensionarii cu venituri sub 740 de lei, persoanele cu dizabilităţi. Coplata nu se va achita în cazul internărilor de urgenţă.

Lăsați un comentariu

*