Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Suceava: Cioban împuşcat de un vânător

Accident de vânătoare, duminică, pe islazul Bidireasa din satul Slatina. Un bărbat a mers la Poliţie după ce a fost rănit de o alice, în urma unei acţiuni de vânătoare pentru combaterea dăunătorilor, organizată pe raza fondului forestier.
În momentul în care vânătorii au început să tragă în mai mulţi câini, ciobanul de 25 de ani s-a apropiat şi a fost rănit în zona pieptului. El a fost dus la Spitalul Municipal Fălticeni.

Din ancheta demarată de poliţie a rezultat că în baza unei autorizaţii de vânătoare colectivă, eliberată de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „Pârâul Negru” din Gura Humorului, trei vânători membri ai asociaţiei s-au deplasat la Slatina pentru reducerea efectivelor de dăunători (vulpi, câini şi pisici fără stăpân).

Vânătorii, Gheorghe Ciurlă, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Suceava, Nicolai Prodan, în vârstă de 51 de ani, din Gura Humorului, şi Petru Ioniţă, în vârstă de 36 de ani, din Hârtop, au tras şapte focuri de armă în direcţia unui grup de 10-12 câini de talie mare, patru dintre ei fiind împuşcaţi. Câinii fugăreau o femelă de mistreţ cu pui. Armele vânătorilor au fost ridicate pentru expertizare.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă letală fără drept, distrugere şi vătămare corporală din culpă.

Lăsați un comentariu

*