Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Neamţ: S-a dat de partea infractorilor! Poliţist reţinut pentru trafic de influenţă

Un poliţist din Roman a fost reţinut pentru trafic de influenţă şi favorizarea infractorului. El este suspectat că a solicitat unor persoane cercetate suma de 4.000 de euro pentru a modifica date dintr-un dosar de tentativă de furt şi 800 de euro pentru a diminua în acte valoarea unei alcoolemii.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie, lucrătorii DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ, sub coordonarea procurorului de caz al Parchetului Tribunalului Neamţ, au făcut trei percheziţii şi au pus în executare şapte mandate de aducere într-un dosar vizând mai multe persoane, între care un poliţist.

 

Dosarul a fost deschis în urma unor informaţii şi apoi a unor denunţuri referitoare la un agent de la Poliţia Roman care a cerut 4.000 euro, pretinzând că are influenţă asupra poliţiştilor din Buhuşi, judeţul Bacău, pentru a zădărnici urmărirea penală în cazul a patru persoane suspectate de tentativă de furt.

Acelaşi agent de poliţie ar fi pretins şi primit 800 euro pentru a influenţa reprezentanţi ai Serviciului de Medicină Legală Neamţ, pentru a diminua valorile unei alcoolemii.

Lăsați un comentariu

*