Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

La un pas de tragedie! Accident cu cinci tineri băuţi, la Suceava

Un grav accident de circulaţie a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ieşire din localitatea Dărmăneşti, din Suceava. Cinci tineri teribilişti au fost la un pas de moarte după ce s-au urcat în stare de ebrietate la volan.

Aceştia au petrecut la un bar, iar apoi au pornit spre case. La un moment dat, şoferul maşinii a pierdut controlul volanului într-o curbă şi, din cauza vizibilităţii reduse, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat pe Drumul European 85 direct într-un şanţ.

În urma accidentului, cinci tineri, cu vârste de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi şi transportaţi la spital. Din cauza stării de beţie în care se aflau, unii au început să înjure cadrele medicale de la spital şi nu s-au potolit până când au intervenit paznicii.

Poliţiştii fac verificări în acest caz.

Lăsați un comentariu

*