Un tânăr din judeţul Suceava este cercetat de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Suceava şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, după ce a postat pe o reţea de socializare fotografii făcute cu telefonul mobil, reprezentând o minoră în ipostaze indecente.
Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au efectuat cercetări faţă de un tânăr, de 22 de ani, din judeţul Suceava, suspectat de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi act sexual cu un minor.
La data de 9 decembrie a.c., au fost efectuate două percheziţii domiciliare, la domiciliul acestuia și la locuința unei rude, unde locuia în mod frecvent, de unde au fost ridicate, pentru cercetări, un laptop şi două telefoane mobile.
În fapt, acesta este suspectat că, în perioada iunie 2012 – octombrie 2013, ar fi făcut, cu telefonul mobil, mai multe fotografii cu o minoră, în ipostaze indecente, pe care le-ar fi postat pe o reţea de socializare. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, în urma probatoriului administrat, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de suspect, pentru comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 51 din Legea nr. 161/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice și act sexual cu un minor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. 1, Cod penal Urmează ca, în urma percheziției informatice efectuate asupra bunurilor ridicate, să se dispună măsurile legale în cauză.
La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – I.P.J. Suceava.