Luni 13 Mai 2024, Actualizat acum 133 zile 12:00 am

 

Autorităţile din toată Moldova, în alertă! Vicepremierul Oprea: “Nimeni nu doarme! Cine nu este prezent la datorie, va pleca acasă”

viscolVicepremierul Gabriel Oprea a cerut, sâmbătă, în cadrul unei videoconferinţe, prefecţilor să nu plece nicăieri.

În noaptea asta şi în nopţile următoare, nimeni nu doarme. Cine nu este prezent la datorie, va pleca acasă”, a spus Oprea.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, trei drumuri judeţene, respectiv Pădureni – Ilieşti, Ocheni – Găiceana şi Gioseni – Bazga, au fost închise temporar circulaţiei pe anumite sectoare, autorităţile oferind şoferilor alternative de rute ocolitoare.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA recomandă participanţilor la trafic să evite zonele afectate de zapadă şi viscol. Dacă totuşi nu se poate evita deplasarea în aceste zone, recomandăm ca participanţii la trafic să nu plece la drum fără a avea autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţiile de iarnă (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, combustibil, paturi, saculeţ cu material antiderapant, alimente, apă, etc.).

De asemenea, rugăm participanţii la trafic să se informeze înainte de plecarea la drum asupra stării reţelei de drumuri naţionale la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/9360, TEL VERDE 0800.80.9360 sau de pe pagina de web a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (www.cnadnr.ro/ Situaţia Drumurilor Naţionale)

Lăsați un comentariu

*