Doctorul Ştefan Mindea nu a devenit cunoscut în ţară prin faptul că a absolvit Universitatea de Medicină din Chicago şi că şi-a făcut specializarea în neurochirurgie la Stanford. Lumea nu îl recunoaşte ca fiind singurul român ajuns şef al Clinicii de Neurochirurgie de la Spitalul Stanford. Nici prin faptul că, la 36 de ani, a fost numit cel mai tânăr şef de clinică din istoria spitalului sau că operaţiile pe care le realizează el mai sunt făcute doar de o mână de doctori din întreaga lume, scrie Ziarul de Iaşi.
Doctorul Ştefan Mindea a devenit cunoscut în România fiindcă are zece luni de când s-a întors în ţară împreună cu familia sa, „pentru a ajuta neurochirurgia să ajungă la un alt nivel“, iar statul nu îi recunoaşte studiile de la Stanford. În România, Ştefan Mindea, unul dintre cei mai buni neurochirurgi din Statele Unite ale Americii, nu este nici măcar doctor şi nu are încă dreptul să opereze.
„Credeam că voi fi primit cu mai multă încurajare“
„E frustrant şi pentru mine, vă daţi seama. În ultimele trei luni am fost de şapte ori cu avionul în SUA, pentru a rezolva situaţia de acolo şi pentru a mai aduce acte“, explică doctorul, resemnat. „Mă aşteptam să fie o provocare, ştiam că va fi nevoie de multă răbdare, dar recunosc că nu am crezut că va dura atât de mult. Nu am crezut, recunosc. Am fost şi sunt puţin dezamăgit că durează atât de mult şi că procesul de obţinere a actelor este atât de greu. Am simţit că, poate, voi fi primit cu mai multă încurajare în tot procesul, dar am simţit în schimb mai multă distanţare, răceală. Nimeni nu s-a implicat în mod special. Nu acuz, fiecare şi-a făcut treaba, dar credeam că va veni cineva să spună «Uite, ştii ce? Tu nu cunoşti sistemul, ai să ai nevoie de actele următoare. Vino mâine, dă-mi un telefon, un mail, ca să te ajut». Şi nu a fost aşa deloc“, povesteşte Ştefan Mindea.
Părinţii săi au fugit din România când el avea patru ani şi jumătate, în căutarea unui trai mai bun şi a unei educaţii pentru copilul lor. Mama sa era economist, tatăl doctor veterinar şi au ajuns dintre dealurile Zalăului direct în inima oraşului Chicago, unde s-au stabilit. „Nu am vorbit mult cu ei despre asta“, îşi aminteşte doctorul. „Amintiri din acea perioadă nu am prea multe, ştiu doar că a fost o situaţie politică şi o perioadă atât de încărcată încât toţi românii au simţit că trebuiau să încerce să facă ce e mai bine pentru familiile lor“. Iar părinţii lui Ştefan Mindea au decis să fugă în America. Acolo, băiatul de patru ani şi jumătate s-a transformat într-un doctor specializat în neurochirurgie la Spitalul din Stanford, fiind între 2009 şi 2013 în topul celor mai buni cinci chirurgi ai instituţiei medicale. După şase ani în care s-a specializat în neurochirurgie minim-invazivă, la 38 de ani, a decis că nu mai poate progresa în mediul din America. Atunci a hotărât să vină în România unde lucrează, fără a opera, la Brain Institute, o clinică privată, unde este şeful departamentelor de chirurgie minim-invazivă şi al neurochirurgiei spinale. „Mereu am crezut că există ceva unic în spatele fiecărei decizii. E clar că am avut un aranjament confortabil la Stanford. Îţi dai seama că n-am dus lipsă niciodată de nimic. Dar în momentul în care avansezi în carieră găseşti împlinirea în modalităţi diferite. Şi, oricum ar suna, se rezumă la impactul social. Mai bine de atât nu ştiu cum să explic. Să ai o şansă de a avea un impact asupra a 20 de milioane de oameni în neurochirurgie este foarte, foarte, foarte mult. Asta nu aş fi putut face niciodată la Stanford, în condiţiile în care sunt 100 de neurochirurgi numai în California“, povesteşte doctorul Mindea ridicând din umeri.
La Iaşi va colabora cu UMF
Iaşul a fost unul dintre primele sale contacte în momentul în care a hotărât să revină în ţară. Acum, după ce face parte din proiectul Brain Institute, vrea să gândească o serie de proiecte de colaborare atât cu UMF Iaşi cât şi cu Institutul Regional de Oncologie. Iar vineri a venit la Iaşi tocmai pentru a discuta aceste detalii. „Vreau foarte mult să am o relaţie de colaborare cu şcoala medicală din Iaşi şi cu centrul oncologic, lucrăm la asta acum, la elementele logistice şi detalii. Am vorbit şi cu rectorul Vasile Astărăstoae, despre care am aflat că a adus un număr mare de profesionişti înapoi în România, că a recrutat un număr mare de cercetători şi de doctori înapoi în ţară. Asta cred că e incredibil, prin aceşti oameni a adus o valoare foarte mare Iaşului şi ţării.“
S-a întors în ţară pentru a-i ajuta pe români
Doctorul râde când îşi dă seama că, la revenirea în ţară, cel mai des i-a fost adresată întrebarea despre motivele întoarcerii. De ce a renunţat la traiul din SUA, la salariul consistent pe care îl avea, la educaţia pe care o începuseră deja cei cinci copii ai săi, pentru a veni în România. Ridică de fiecare dată din umeri şi spune simplu, într-o română fluentă, că nu ştie cum să explice mai bine decât atât. Simţea că se plafona în SUA şi simte că dacă îi va ajuta pe alţi tineri doctori să înveţe ceea ce ştie el acum va fi un câştig atât pentru el, cât şi pentru ţară. Pentru că, deşi a plecat din România de mai bine de 30 de ani, spune mândru că nu şi-a uitat rădăcinile. „Înţeleg întrebările oamenilor. Ce ţi-ai putea dori mai mult decât să fii la o universitate recunoscută internaţional, să fii şeful a două divizii, să ai un salariu foarte confortabil, să ai două departamente de oameni care te ajută? Da, este destul de bine. Dar să nu uităm că există un element foarte important pe care cineva trebuie să îl înţeleagă dacă vrea să îmi înţeleagă decizia. Îmi cunosc moştenirea, îmi cunosc rădăcinile şi vreau să am această împlinire. Vreau să ajut, să am un impact asupra românilor“, mărturiseşte acesta. Iar acelaşi lucru i-a învăţat şi pe copiii săi. Spune că i-a crescut să fie conştienţi de moştenirea pe care o au şi despre respectarea acestora. Dar nu vede, nici pentru munca sa şi nici pentru educaţia copiilor, întoarcerea în România ca pe un pas înapoi. „Am o mărturisire de făcut. Mă aştept să am acelaşi succes aici pe care l-am avut în SUA. Atât ca neurochirurg cât şi în cercetare. Eu nu văd venirea în România ca un pas înapoi. Dar sunt de acord. Va fi greu, va fi nevoie de multă muncă, dar dacă eşti dedicat în ceea ce faci şi vrei să fii mereu în vârful domeniului tău vei fi observat.“
Munca sa în România spune că se va adresa în special tinerilor doctori, care pleacă din ţară în căutarea unui trai mai bun în altă parte. Doctorul susţine că îi respectă pe cei care aleg să rămână şi să se lupte cu greutăţile din România şi că, având ajutorul acestora, vrea să ofere „aceeaşi îngrijire medicală pe care o primesc cei din SUA dar la un preţ de zece ori mai mic. Vreau să lucrez cu tineri buni care să rămână în România să profeseze. Dar luăm lucrurile pas cu pas. Vrem să pornim ca un bulgăre de zăpadă care atunci când coboară la vale devine o avalanşă.“
