Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Jandarm rănit grav într-un accident în judeţul Suceava

accident-rutier-Vadu-MOldovei-04.05-5 (1)Accident grav, duminică seară, în localitatea  suceveană Vadu Moldovei, cu patru  persoane implicate, toate pasagere într-o dubă Mercedes Sprinter.

Autoturismul care aparține unei societăți comerciale din Suceava era condus de un angajat, Ștefan V., din Stroiești. Acesta se întorcea împreună cu un alt coleg din localitatea Bacău, iar la Roșiori a oprit și a luat la ocazie 2 jandarmi.

În curba din Vadu Moldovei, din cauza condițiilor dificile de trafic- asfalt umed și murdar, autoturismul a derapat, a intrat în șanț, după care a lovit puternic un copac din fața unei gospodării.

Șoferul și două persoane nu au necesitat îngrijiri medicale, însă unul dintre bărbații luați la ocazie, Silviu Ionel C.(32 ani) din Roșiori a suferit o plagă ușoară la cap și un traumatism toracic. Victima a fost dusă inițial la Spitalul Fălticeni, unde i s-au acordat primele îngrijirti medicale, după care s-a decis tranferarea la Spitalul Județean Suceava.

 „Veneam de la Bacău cu un coleg și la Roșiori i-am luat pe doi băieți, care stăteau în ploaie, la ocazie. Mi s-a făcut milă de ei. Aici am derapat, mașina fiind ușoară, fără marfă, tracțiunea pe spate, și m-a aruncat în șanț. Am intrat într-o baltă și pe jos era noroi. Pur și simplu m-a aruncat în șanț și de acolo într-un copac. Mașina este avariată puternic și un pasager rănit. Restul suntem bine”, a declarat șoferul mașinii, Ștefan V.

like-facebookLa fața locului s-au deplasat 2 ambulanțe, mașina de la descarcerare, modulul SMURD și reprezentanții poliției din Vadu  Moldovei.

Traficul s-a desfășurat cu dificultate mai bine de o oră, când mașinile de intervenție au părăsit locul accidentului.

Poliția desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a condițiilor în care s-a produs accidentul. Șoferul nu consumase băuturi alcoolice și urma să fie dus la Spital pentru confirmarea probei cu etilotestul.

Sursa: SuceavaNews

Lăsați un comentariu

*