Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier în lanț produs, vineri, pe strada Calea Unirii din Suceava.
În urma carambolului,traficul a fost blocat pe un singur sens. Este vorba de patru maşini care circulau pe banda I de mers, pe direcţia Burdujeni-Centrul Sucevei, iar una a intrat în alta după ce au plecat de la semaforul din faţa stadionului de rugby.
Şoferul unei autoutilitare Peugeot a fost primul din coloană, lovit din spate de un Matiz, în care a intrat un Renault Laguna, lovit la rândul lui de un Renault Megane. Ultimele trei maşini au fost destul de serios avariate, semn că de la semafor s-a plecat în viteză.
De la faţa locului ambulanţelele SMURD au preluat două persoane care acuzau leziuni.
Poliţia Rutieră Municipala a sosit la fața locului și urmează să stabilească cu exactitate cauzele accidentului.
Sursa: SuceavaNews