Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Un bărbat a încercat să treacă frontiera la volanului unui Audi, cu permisul de conducere fals

audi-A4Marţi după-amiază, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Vitalie B., cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 36 de ani, conducând un autoturism marca Audi A4.

La controlul de frontieră la solicitarea poliţiştilor, bărbatul a prezentat asigurarea tip Carte Verde şi permisul de conducere. Având suspiciuni asupra documentelor prezentate, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că atât asigurarea cât şi permisul respectiv nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice.

Extinzând verificările specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că şoferul  nu deţine permis de conducere şi nu a obţinut niciodată acest drept.

Vitalie B. a declarat că a achiziţionat autoturismul, plătind suma de 1900 euro, de la un bărbat din judeţul Suceava şi nu are cunoştinţă că asigurarea ar fi falsă. Cu privire la permisul  de conducere prezentat la control bărbatul a declarat că l-a obţinut prin intermediul unui cetăţean moldovean în schimbul sumei de 150 euro, fără a avea cunoştinţă despre faptul că acesta nu este autentic.

Pe numele bărbatului, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Lăsați un comentariu

*