Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Andrei Hrebenciuc, urmărit penal. Percheziţii DNA la fiul lui Viorel Hrebenciuc

andrei hrebenciucProcurorii DNA efectuează percheziţii la biroul din Bucureşti al fiului lui Viorel Hrebenciuc, Andrei Hrebenciuc. Percheziţii mai au loc şi la avocaţi implicaţi în Dosarul retrocedărilor, printre care şi Valeriu Stoica.

Andrei Hrebenciuc urmează să fie dus la audieri la DNA Braşov.

Numele lui Andrei Hrebenciuc, fiul deputatului PSD, Viorel Hrebenciuc, pentru care DNA cere arestarea preventivă, apare în referatul procurorilor din Dosarul Retrocedărilor. Andrei Hrebenciuc a fost implicat în afacere, susţin procurorii anti-corupţie, chiar de către tatăl său.

Potrivit referatului DNA, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc s-ar fi folosit de fiul său ca intermediar al şpăgii primite în Dosarul retrocedărilor. 12 mii de hectare ar fi urmat să ajungă în posesia familiei, cu sprijinul lui Andrei Hrebenciuc.

Miza economică deosebită asociată transferului suprafeţei respective din patrimoniul statului în proprietate privată, este reprezentată de contravaloarea terenurilor vizate, cifrată la circa 450 milioane euro (potrivit estimărilor efectuate de reprezentanţii instituţiilor silvice, care au luat în considerare vârsta şi calitatea superioară a materialului lemnos aferent). Potrivit datelor existente, pentru sprijinul oferit în exercitarea influenţei pe lângă decizionalii administraţiilor locale şi ai ROMSILVA, deputatul HREBENCIUC VIOREL ar urma să fie recompensat cu o 7suprafaţă de teren de circa 12.000 ha, pe care o va primi prin interpuşi, acesta fiind şi motivul pentru care l-a cooptat în demersurile ce le realizează şi pe fiul său Andrei Hrebenciuc„, susţine DNA.

Andrei Hrebenciuc a fost iubitul Elenei Băsescu timp de un an, iar în prezent acesta este căsătorit cu Irina Noapteş, fiica lui Alexandru Noapteş, fostul şef al CFR Călători.

Procurorii DNA îl acuză pe deputatul PSD Viorel Hrebenciuc de faptul că, din aprilie 2013 şi până în prezent, împreună cu deputatul Adam Ioan, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, a constituit şi coordonat un grup, care a fost sprijinit ulterior şi alte persoane, „ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna”.

În aprilie 2013, la iniţiativa deputatului PSD Ioan Adam, Sturdza Paltin Gheorghe, care obţinuse prin decizia Tribunalului Covasna reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 de hectare teren forestier şi 50 de hectare de teren agricol în judeţul Bacău, a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a acestui teren cu Dan Costin Bengescu. Tot atunci a fost încheiat şi un contract de mandat, prin care cumpărătorul Bengescu se angaja să facă toate demersurile necesare în vederea punerii în posesie şi obţinerii titlului de proprietate.

„Preţul tranzacţiei a fost de 2.500 euro/hectar, de aproximativ 3 ori mai mic decât valoarea de piaţă, întrucât contractul masca în cuprinsul său şi cumpărarea de influenţă de la autorităţile din judeţul Bacău”, au arătat procurorii.
Anchetatorii susţin că Bengescu l-ar fi „cointeresat” pe deputatul Viorel Hrebenciuc, „care avea rolul de a-şi folosi influenţa politică la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice din judeţul Bacău şi a celor de la nivel central, pentru urgentarea atingerii obiectivelor stabilite în antecontract, în schimbul a 12.000 de hectare din suprafaţa reconstituită”.

Tot în aprilie 2013, Hrebenciuc şi Bengescu le-ar fi promis lui Adam şi Gheorghe Sturdza că-i va determina pe funcţionarii publici care trebuiau să îl pună în posesie şi să elibereze titlul de proprietate pentru terenul forestier de 43.227 de hectare, printre care Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, Comisiile locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava şi Romsilva, să urgenteze îndeplinirea actelor sau să nu se formuleze plângeri în instanţă împotriva deciziilor Comisiei judeţene de fond funciar Bacău. Hrebenciuc şi Bengescu ar fi acceptat să primească de la cei doi, în schimbul intervenţiilor, bani sau alte foloase.

Ulterior, Hrebenciuc l-ar fi contactat telefonic, în mod repetat, pe Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva, şi a mers la biroul acestuia, „reproşându-i opoziţia la punerea în posesia a lui Sturdza Paltin”, susţin procurorii.

Întrucât Adam Crăciunescu a refuzat să facă ce i-a cerut Hrebenciuc, deputatul i-ar fi solicitat senatorului PSD Ilie Sîrbu să îşi folosească influenţa faţă de directorul Romsilva, membru în acelaşi partid, şi să determine „modul în care instituţia condusă de acesta din urmă trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate şi litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei revendicate de Paltin Gheorghe Sturdza”.

Procurorii susţin că, în luna septembrie 2013, Viorel Hrebenciuc ar fi intervenit la membrii comisiilor locale Dărmăneşti şi Dofteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, astfel încât aceştia să accepte predarea directă a suprafeţelor de pădure, fără avizul Comisiei Judeţene de Fond Funciar.

De asemenea, în perioada septembrie – octombrie 2013, Hrebenciuc şi-ar fi folosit influenţa asupra directorului Direcţiei Silvice Bacău, căruia i-ar fi reproşat „blocajele” instituţionale apărute. Mai mult, susţin anchetatorii, Hrebenciuc a realizat „demersuri pentru ca acesta să fie chemat la Bucureşti, pentru a fi «instruit» cum să procedeze în privinţa demersurilor efectuate pentru restituirea în natură a celor 43.277 ha pădure, demersuri care au avut ca efect convocarea acestuia din urmă de către directorul general al Romsilva, pe tema suprafeţelor vizate de Paltin Gheorghe Sturdza”.

Sursa: RomaniaTv.

 

Lăsați un comentariu

*