A intrat cu viteză în utilajul care deszăpezea drumul, spun martorii ocular. Senatorul de Neamț Leonard Cadăr a fost rănit grav într-un accident rutier joi seara. A fost scos cu fierăstrăul electric din fiarele mașinii. La primul control medical s-au constatat fracturi la un braț și la șold.
Senatorul de Neamț Leonard Cadăr (49 ani) a fost implicat într-un accident teribil joi seara, în jurul orei 18.00, pe DN1 15D, în localitatea Horea din județul Neamț, scrie ziarpiatraneamt.ro.
Mașina senatorului s-a ciocnit violent de un utilaj de deszăpezire, fiind nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare pentru a-l scoate pe parlamentar dintre fiarele contorsionate.
La sosirea la spitalul din Roman, primul diagnostic a fost fractură de braț și de șold, scrie aceeași sursă.