Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

 

Accident cu opt victime la Vaslui

cazut de la etaj ambulantaUn accident cu opt victime a avut loc, joi, în județul Vaslui. Evenimentul rutier a avut loc pe drumul naţional 2F, la intersecţia cu localitatea Oprişiţa, în care au fost implicate două autoturisme de teren în interiorul căruia se aflau câte patru persoane în fiecare.

Imediat la faţa locului au fost direcţionate forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului de pompieri Vaslui o autospecială pentru descarcerare şi un echipaj de terapie intensivă mobilă iar de la Punctul de lucru Ivăneşti o autospecială de stins incendii cu apă şi spumă fiind echipată şi cu un modul pentru descarcerare.

La momentul sosirii forţelor de intervenţie în locul producerii accidentului, s-a procedat pentru acordarea de ajutor medical de urgență precum şi asigurarea zonei de intervenție și a măsurilor PSI.

Dintre cele opt victime, doi bărbaţi adulţi şi o femeie adultă au avut nevoie de îngrijiri medicale, prezetând politraumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoștință şi policontuzionate în urma unui accident rutier, fiind transportaţi către unități spitalicești specializate.

Celelalte cinci victime dintre care un adult şi patru copii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare, nefiind necesară transportul acestora la unități spitalicești specializate.

Lăsați un comentariu

*