Femeia i-a dat în judecată pe medicii Eugen Tîrcoveanu şi Elena Cotea, dar şi Casa de Asigurări de Sănătate şi Spitalul „Sf. Spiridon” * ea s-a plâns judecătorilor că a rămas fără voce, în urma unei intervenţii la tiroidă
O profesoară de geografie a declarat război autorităţilor sanitare şi unor medici cunoscuţi ai Iaşului, pe motiv că a rămas fără voce în urma unei intervenţii chirurgicale desfăşurate, în 2004, la Spitalul „Sfântul Spiridon”. Clara R. cere acum daune materiale de 30.000 de euro şi morale de 50.000 de euro de la cei doi chirurgi, dar şi de la spital şi Casa de Asigurări de Sănătate (CJAS). Femeia a povestit că o operaţie la tiroidă, prin care trebuia să rămână doar fără nodulul stâng, s-a terminat prost: „S-a ajuns la extirparea tiroidei în totalitate, ca urmare a unei greşeli a medicilor chirurgi, care au fost neglijenţi în manevrele chirurgicale şi mi-au lezat nervul recurent laringian stâng, care a dus la pierderea vocii. După operaţie, vocea mea era răguşită, stinsă, respiram şi înghiţeam cu mare dificultate, având dese stări de leşin şi confuzie mintală, fiind din ce în ce mai slăbită”.
Ani lungi de anchete
Până la urmă, ieşeanca a avut nevoie şi de alte intervenţii. Ea a făcut plângere penală împotriva medicilor Eugen Tîrcoveanu şi Elena Cotea, cei care au operat-o, pentru vătămare corporală din culpă. Iniţial, procurorii au dispus începerea urmăririi penale, însă după câţiva ani au dispus scoaterea medicilor de sub urmărirea penală, pe motiv că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii. După consultarea unei comisii medico-legale, s-a concluzionat că secţionarea nervului a fost doar „o eroare de tehnică chirurgicală, un eşec imprevizibil al unui comportament medical normal care nu intră sub incidenţa legii penale”. În 2009, judecătorii Tribunalului au trimis dosarul înapoi pe masa procurorilor, pentru redeschiderea urmăririi penale, însă anchetatorii au dat acelaşi verdict.
„Operaţia a fost cum scrie la carte”
Reprezentanţii Spitalului „Sfântul Spiridon” au fost săraci în declaraţii. „La spital nu a venit încă citaţie. Când se va primi citaţia, spitalul va avea un punct de vedere juridic şi medical”, ne-a declarat dr. Diana Cimpoeşu, directorul medical al spitalului.
Nici conducerea CJAS nu a avut prea multe de spus. „Cu siguranţă, orice cetăţean are dreptul să cheme în judecată pe cine crede. În funcţie de probe, judecătorii vor decide cine are dreptate”, ne-a spus dna Dana Scumpu, directorul adjunct al CAS.
Dr. Cotea nu a dorit să comenteze situaţia. În schimb, dr. Eugen Târcoveanu se consideră hărţuit de profesoara de geografie. „Este o procesomană şi m-a hărţuit într-un hal fără hal! Doamna avea o guşă foarte veche şi suspiciune de cancer. Operaţia a fost cum scrie la carte. Nu a fost nicio eroare de tehnică chirurgicală. În faţa medicilor legişti, putea vorbi. A avut o pareză de nerv recurent, pentru care şansele au fost date de vechimea guşii, de peste cinci ani, existenţa altor pareze şi refluxul gastro-esofagian. După operaţie, doamna nu a venit niciodată la control”, ne-a spus, la rândul său, dl Tîrcoveanu.
Procesul va începe în aprilie.
Sursa: Evenimentul