Furnizorul de energie termică din municipiul Botoşani, societatea comercială Modern Calor, se pregăteşte să intre pe piaţa de energie electrică. Directorul companiei, Florin Sandu, susţine că unitatea pe care o conduce va depune la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) documentaţia pentru autorizarea ca furnizor de energie electrică.
“Deja am luat legătura cu cei de la ANRE. Ştim ce documente ne sunt necesare şi încercăm să devenim şi furnizor de energie electrică, pe partea de distribuţie”, a declarat Sandu.
Modern Calor implementează un proiect de peste 40 de milioane de euro, cu finanţare europeană, pentru modernizarea sursei de producere a energiei termice, în cogenerare cu energia electrică. Noile echipamente, care au fost deja montate, vor permite societăţii al cărei acţionar unic este Consiliul Local să producă şi să distribuie energie electrică.
În acest moment, Modern Calor vinde direct, fără utilizarea reţelei de distribuţie a E.ON Moldova, circa 100 MWh de energie electrică pentru 13 societăţi comerciale aflate în vecinătatea sa. Printre acestea, Elsaco, Electroalfa, Formen’s sau GT Company, care consumă circa 100 MWh/lună.
Principalele ţinte ale societăţii Modern Calor sunt societatea Eltrans, care asigură transportul de persoane cu tramvaiul, dar şi Primăria municipiului Botoşani, pentru iluminatul public.