Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Bacău: Doi morţi şi trei răniţi într-un accident de circulaţie

Două persoane au murit, iar alte trei sunt în stare gravă la spital după ce o maşină a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un alt autoturism care mergea regulamentar.
Evenimentul rutier a avut loc luni seară pe DN 2, în zona localității Berești-Bistrița. Autoturismul  condus de un tânăr în vârstă de 32 de ani a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, care circula din sens opus, condus de un bărbat de 56 de ani.

Bărbatul de 56 de ani a murit pe loc, iar un alt bărbat de 45 de ani, pasager pe locul din dreapta față în autoturismului condus de acesta, a murit ulterior la Spitalul Județean Bacău. Cel de-al doilea pasager din autoturismul lovit a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, pentru îngrijiri medicale și a rămas internat.

Şoferul care a provocat accidentul, dar şi soţia acestuia, de 24 de ani, au scăpat cu viaţă, însă au fost internaţi în spital. Tânărul de 32 de ani va trebui să dea socoteală în faţa legii. El este acuzat de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Lăsați un comentariu

*