Fostul senator Radu Terinte a fost uns director la Spitalul de Copii. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Victor Chirila a semnat azi dispoziţia de numire în funcţia de manager al Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” a medicului Radu Terinte. Acesta este fost senator şi totodată colegul de partid al medicului şi senatorului PNL prof.univ.dr Marin Burlea, cel care de aproape 20 de ani conduce spitalul.
Fost medic şi director al Spitalului CFR, Terinte va sta trei ani pe funcţia de manager.
”Finanţarea pentru proiectul de reabilitare a spitalului este asigurată deja de Consiliul Judeţean. Licitaţia de proiectare a lucrărilor a fost lansată. Munca domnului Terinte în fruntea acestei unităţi spitaliceşti nu va fi uşoară, însă îmi pun încrederea în profesionalismul şi experienţa care-l definesc”, a declarat Victor Chirilă.
Radu Terinte a susţinut concursul pentru funcţia amintită în cursul săptămânii trecute. La proba scrisă domnia sa a obţinut 99 de puncte, iar la susţinerea proiectului de management 100 de puncte. Rezultatul final (99,5 puncte) a fost validat de către membrii Consiliului de Administraţie al unităţii spitaliceşti aflate în subordinea Consiliului Judeţean.