Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Accident cu cinci răniţi la Bacău! Un şofer era băut

Grav accident de circulaţie, luni, în judeţul Bacău. Cinci persoane au fost rănite după ce două autoturisme s-au izbit, iar apoi s-au răsturnat. Evenimentul rutier a avut loc în afara localităţii Oituz, pe DN 11. Un şofer, în vârstă de 28 de ani, a încercat să depăşească o coloană de maşini, iar autoturismul a intrat în coliziune cu un alt autoturism, cele două autovehicule răsturnându-se în afara părţii carosabile.

„Şoferul autoturismului care a provocat coliziunea şi cei patru pasageri aflaţi în cele două maşini au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Municipal Oneşti. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 28 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

Poliţiştii au început cercetările. Şoferul vinovat s-a ales deja cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Lăsați un comentariu

*