Trenul personal Iaşi- Dorohoi a lovit, duminică după-amiază, un autoturism în zona fabricii Antibiotice Iaşi. În urma incidentului nouă persoane au decedat, din cele 11 aflate în autoturismul VW Sharan.
Din primele informaţii în autoturism erau mai mulţi pasageri decât numărul de locuri, cele 11 persoane stăteau pe şapte locuri. Şoferul a forţat trecerea de cale ferată, iar trenul nu a mai putut evita impactul, maşina fiind târâtă sute de metri.
Celelalte două persoane din autoturism care au supraveţuit sunt în stare gravă şi au fost transportate la spital cu o ambulanţă şi un elicopter SMURD.