Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Sancţiune uriaşă pentru un medic de familie din Iaşi. Vezi pentru ce!

Mai mulţimedici de familie din judeţul Iaşi au fost amendaţi de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi, în urma controalelor care au avut loc luna trecută.

Cea mai mare sumă a fost imputată cabinetului CMI Bejan Daniela, din localitatea ieşeană Ciohorani. „În urma controalelor, Serviciul de Control al CJAS Iaşi a constatat că s-au raportat servicii medicale nerealizare, că existau suprapuneri de consultaţii şi au fost eliberate reţete în perioada spitalizării“, a declarat Robert Dâncă, preşedintele CJAS Iaşi.

Medicul de familie a primit o amendă de 10.714 lei, precum şi o amendă contravenţională pentru nerespectarea legislaţiei privind concediul medical.

Un alt cabinet amendat este al medicului Elena Savin, din Iaşi. Reprezentanţii instituţiei au descoperit aceleaşi nereguli ca şi la cabinetul precedent, iar suma imputată a fost de 3.685 de lei.

Din rândul furnizorilor de asistenţă medicală de specialitate clinică au fost sancţionate trei cabinete. Medicul Marilena Bădăluţă a primit o amendă de 3.023 lei pentru raportări de servicii medicale nerealizare, la SC Roderma SRL s-a imputat suma de 1.579 lei, pentru raportare de servicii în mod eronat, iar Top Medical Grup SRL a primit o amendă de de 2.472 de lei, după ce a raportat servicii neefectuate.

Lăsați un comentariu

*