Duminică 24 Noiembrie 2024, Actualizat acum 328 zile 12:00 am

 

Percheziţii la mai multe locaţii din Iaşi. Procurorii au descins şi la CJ

diicot-perchezitii-300x225Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2013-2015.

Miercuri, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 21 locații situate în municipiul Iași, din care 19 la sediul unei instituții publice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Descinderile vizează şi Consiliul Judeţean Iaş legat de un contract încheiat în 2013 cu societatea Laser Co, ce viza acţiuni de promovare a Iaşului.

Din 16 acţiuni ar fi fost realizate doar 11, dar s-ar fi plătit toate, suma fiind de aproximativ 340.000 lei. Vicepreşedintele CJ Alin Aivănoaei este cel care a semnat recepţia finală la contractul cu Laser Co.

Lăsați un comentariu

*