Un bărbat de 51 de ani, din judeţul Vaslui, este căutat de poliţişti, miercuri seară, după ce şi-ar fi ucis soţia şi a aruncat cadavrul într-un şanţ, apoi ar fi tăiat-o de mai multe ori cu un cuţit pe fiica sa, de 16 ani, găsită abandonată în portbagajul unei maşini, la marginea unei păduri.
Potrivit primelor informaţii furnizate de poliţiştii vasluieni, căutările bărbatului au început după ce o prietenă a adolescentei de 16 ani a sunat la 112 şi a anunţat că aceasta a fost tăiată de către tatăl său cu un cuţit şi abandonată în portbagajul unei maşini, la marginea unei păduri de lângă localitatea Poieneşti.
Între timp, rudele bărbatului, care ar fi fost anunţate de către acesta că şi-a ucis soţia şi a rănit-o pe fiica sa, au găsit-o pe adolescentă la locul indicat de vasluian.
Rudele au scos-o pe fată din portbagaj şi au urcat-o în altă maşină, iar după câţiva kilometri s-au intersectat cu un echipaj SMURD. Astfel, adolescenta a fost preluată de echipajul medical şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.
”Victima avea multiple plăgi tăiate la nivelul pieptului, mâinilor şi spatelui. Minora a afirmat că respectivele răni i-au fost provocate de tatăl său”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX responsabilul mass-media al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Petru Iftene.
Poliţiştii au găsit cadavrul soţiei bărbatului, miercuri seară, într-un şanţ din apropierea localităţii Cănţălăreşti, având numeroase plăgi înjunghiate. Anchetatorii au izolat perimetrul, desfăşurând cercetări la faţa locului.
Sursa: Mediafax.