Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Cum a evoluat, în 2015, preţul apartamentelor în principalele orașe din Moldova

apartament-300x173Locuinţele s-au scumpit în majoritatea reşedinţelor de judeţ din România pe parcursul acestui an, potrivit unei analize realizate de portalul de anunţuri imobiliare.ro, citate de Capital.

Trei dintre reședinţele de judeţ din această zonă a ţării – Suceava, Bacău și Piatra Neamţ – sunt incluse în clasamentul celor mai mari scumpiri consemnate în ultimul an, în timp ce alte două – Botoșani și Iași – se numără printre orașele cu cele mai mici rate de creștere.

În Bacău, prețurile s-au majorat cu 8,2% în ultimele 12 luni, de la 590 de euro pe metru pătrat util, la 638 de euro pe metru pătrat.

În Suceava ritmul de creștere a fost destul de mare situându-se la o medie de 10,40%; apartamentele din oraș pot fi achiziționate acum cu 707 euro pe metru pătrat util, față de 640 de euro pe metru pătrat în perioada similară a anului trecut.

În Iași, pretențiile proprietarilor s-au majorat cu 4,8% în ultimele 12 luni, de la o medie de 789 de euro pe metru pătrat util, la 827 de euro pe metru pătrat.

În Piatra Neamţ, apartamentele s-au scumpit în ultimul an cu 8,7%, de la 571 de euro pe metru pătrat util în ultimul trimestru din 2014, la 621 de euro pe metru pătrat în prezent. Suceava, pe de altă parte, se situează pe locul al treilea în clasamentul creșterilor de preț.

Lăsați un comentariu

*