Ordonanţa de urgenţă privind timbrul de mediu pentru autovehicule a fost adoptată marţi în şedinţa de Guvern, urmând să intre în vigoare începând cu 15 martie, a anunţat ministrul Mediului, Rovana Plumb.
„Am adoptat OUG privind timbrul de mediu. În primul rând, termenul de intrare în vigoare este 15 martie. Până atunci vor fi adoptate normele metodologice pentru aplicarea acestei OUG, iar ca şi noutate pe care o aduce este aceea că timbrul de mediu este un instrument necesar pentru înnoirea parcului auto din România şi reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră, care este şi angajamentul României asumat faţă de Uniunea Europeană”, a spus Rovana Plumb, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Ea a precizat că în actuala formulă de calcul nu mai este esenţială capacitatea cilindrică, întrucât aceasta este, oricum, inclusă în impozitul anual pe care îl plătesc posesorii de autoturisme.
„Taxa autentică, pentru că se calculează în principal în funcţie de emisia de bioxid de carbon, este cea care este luată în calcul în proporţie de sută la sută prin actualul proiect de ordonanţă, faţă de un cuantum de 30%, cum era luată în formula de calcul aplicabilă în prezent, prin Legea 9/2012„, a explicat ministrul Mediului.
Potrivit Rovanei Plumb, noul timbru de mediu menţine cote similare celor din prezent pentru tehnologia Euro 5 şi măreşte cotele pentru tehnologiile Euro 4 şi Euro 3. Pentru maşinile cu tehnologii mai slabe, non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, adică acele maşini care se apropie de sfârşitul perioadei duratei de viaţă, timbrul de mediu va scădea faţă de nivelul cuantumului actual, luându-se drept cotă de depreciere vechimea maşinii la fiecare dintre autoturismele cuprinse în această normă de poluare.
Timbrul de mediu se aplică pentru autovehiculele din categoria M1, M2, M3 cu precizarea că pentru categoria de autoturisme cu normă de poluare Euro 5, Euro 4 şi Euro 3 formula de calcul ia în proporţie de sută la sută emisia de CO2, iar pentru autoturismele cuprinse în normele de poluare non-euro, Euro 1 şi Euro 2 se aplică actuala formulă prevăzută prin Legea 9/2012.
Vor plăti noua taxă toate instituţiile publice, cu excepţia autovehiculelor aparţinând Salvării, Pompierilor, Corpului Diplomatic, dar şi a persoanelor cu handicap, Forţelor Armate, Poliţiei, Jandarmeriei, forţelor de securitate ale statului. Pe de altă parte, nu vor mai plăti timbrul de mediu cei care au achitat acest tip de taxă în anumite forme.
Persoanele care au dat statul român în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal şi cărora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi cei care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei vor plăti noul timbru la prima vânzare a maşinii. Pentru maşinile revândute în afara României, statul va returna o taxă reziduală, calculată în funcţie de perioada de utilizare.
Ministrul Mediului a mai spus că valoarea în lei a timbrului de mediu se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Un element de noutate adus de ordonanţa adoptată de Guvern este acela că aceia care doresc să cumpere maşini electrice vor beneficia de un ecotichet în valoare de 2.500 de euro.
„Ca noutate, proiectul de ordonanţă de urgenţă acordă un ecotichet pentru maşinile electrice, în valoare de 2.500 de euro. Ministerul Mediului, în elaborarea prezentului proiect de ordonanţă de urgenţă, a luat în calcul toate propunerile care au venit, fie pe motorul pe care l-am pus la dispoziţie odată cu publicarea pe site-ul ministerului şi al Administraţiei fondului pentru mediu, special pentru această reglementare, fie în urma dezbaterii publice, care a avut loc la Ministerul Mediului”, a menţionat Rovana Plumb.
Ea a afirmat că, în urma propunerilor şi a dezbaterii publice desfăşurate, s-a stabilit un cuantum diferit la maşinile pe benzină faţă de cele pe motorină, justificând că „emisiile poluante din pulberi sunt mult mai mari pentru autovehiculele care folosesc motorina faţă de cele care folosesc benzină”.
„La norma de poluare Euro 5, valorile taxei sunt egale, deoarece emisiile de pulberi sunt egale atât pentru benzină, cât şi pentru motorină”, a completat Rovana Plumb.
Cât priveşte felul în care ordonanţa privind timbrul de mediu va afecta alte programe, precum „Rabla” sau „Casa Verde”, în contextul în care sunt mulţi români cărora trebuie să li se restituie taxa încasată ilegal, ministrul Rovana Plumb a menţionat că se caută soluţii din acest punct de vedere.
„Ce pot să vă spun în momentul de faţă este că, da, avem de plătit o sumă foarte mare de bani. Pot să vă dau exemplul lunii ianuarie când am încasat din înmatriculări 14 milioane de lei şi am avut solicitări de restituire a taxei în cuantum de 19 milioane de lei. Depinde cum va evolua piaţa în urma aplicării acestei ordonanţe de urgenţă. Din informaţiile pe care le deţinem şi a comunicării pe care am avut-o permanent cu Asociaţia producătorilor şi importatorilor, este posibil ca introducerea acestui timbru de mediu să ducă la o schimbare totală a filosofiei pieţei interne în ceea ce priveşte achiziţionarea de motorină mai puţin poluantă”, a răspuns Plumb. AGERPRES