Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

 

Vaslui: Criză de personal în spitale şi la Serviciul de Ambulanţă

Spitalele din Vaslui, dar şi Serviciul de Ambulanţă, se confruntă cu mari probleme din punct de vedere al personalului. Angajaţii muncesc ore suplimentare din cauza numărului insuficient de personal. Este mare nevoie de infirmiere, asistente sau liftieri, însă posturile sunt blocate, iar conducerea unităţilor medicale nu pot face nimic.

Este o situaţie foarte grea . La infirmiere ne confruntăm cu o situaţie explozivă, la chirurgie au plecat în concediu şi nu putem încadra o alta infiermiera, la lifturi nu putem da liber sau concediu de odihnă. Ar trebui să scoatem un post nu se mai pot realiza turele”, a declarat Lelia Croitoru, director medical SJU Vaslui.

Legea prevede sancţiuni pentru angajatorii care nu respectă contractul de muncă. Angajatorul are obligaţia să compenseze munca suplimentară cu zile libere plătite într-un număr de 60 de zile calendaritice. Dacă nu respectă aceasta prevedere riscă sancţiuni de la 1.500 la 3.000 lei.

Lăsați un comentariu

*