Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Botoşani: O tânără de 15 de ani s-a spânzurat într-o pădure

Doi ciobani din Hudum au găsit, miercuri la amiază, o tânără spânzurată într-o pădure din zona localităţii. Martorii spun că fata, Corina Cucu, în vârstă de 15 ani, nu era din zonă şi când a fost văzută ultima dată, se învârtea în jurul unui copac, căutând practic ceva. Zona era izolată, drumurile de acces fiind aproape impracticabile, iar cele mai aproape locuinţe erau la o distanţă de un kilometru.

La scurt timp, cei doi bărbaţi s-au îndreptat înspre acel loc şi o găsit-o pe tânără spânzurată cu un cordon de la geacă.

” Nu mai avea suflare, însă mi-a fost frică să o ating, am sunat la 112 şi am aşteptat să vină poliţia şi salvarea”,a declarat primul bărbat care a ajuns la fată.

Cadrele medicale care au ajuns la faţa locului nu au mai putut face nimic decât să constate decesul tinerei, cercetările fiind continuate de criminalişti. Corpul neînsufleţit a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.

Poliţiştii susţin că fata este din municipiul Botoşani şi că a recurs la acest gest cel mai probabil din cauza unor neînţelegeri cu părinţii. Ei au găsit în geaca acesteia un bilet de adio adresat părinţilor.

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Şocant! O adolescentă din Neamţ s-a spânzurat cu cureaua de la ghiozdan | MoldovaNews.ro
  2. Şocant! O adolescentă s-a spânzurat cu cureaua de la ghiozdan | NeamtNews.ro

Lăsați un comentariu

*