Finul lui Dumitru Dragomir, fostul şef al formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Chivorchian, este noul preşedinte al celor de la Vaslui.
Cel care era preşedinte până acum, Ciprian Damian, va trece pe postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie în locul lui Dragoş Iftimie, iar acesta din urmă va fi director general al clubului “galben-verde”.
În vârstă de 57 de ani, fostul conducător al Ceahlaului Piatra Neamt este un personaj cu notorietate în Liga I, graţie experienţei de 25 de ani în calitate de conducător şi este bun prieten cu Dumitru Dragomir, şeful Ligii Profesioniste de Fotbal.