Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

 

Botoşani: Înjunghiată după un scandal în discotecă

O tânără de 26 de ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiată vineri dimineaţă.

Semiramida Muşat, din Bucureşti, a fost rănită în urma unui conflict izbucnit între prietenul ei şi doi fraţi din Botoşani. Tânăra se afla joi seară într-un club din municipiu cu prietenul ei şi la un moment dat, tânărul care o însoţea a intrat într-un conflict cu fraţii Ionuţ şi Răzvan Preda de 26 respectiv 24 de ani.

Cuplul a părăsit clubul, însă a fost urmărit de de cei doi fraţi, iar când i-a ajuns din urmă a început o bătaie. Fata s-a băgat la mijloc şi a fost înjunghiată.

S-a prezentat la Spitalul Judeţean Mavromati, cadrele medicale au hotărât ţinerea sub observaţie, după ce pacienta a refuzat o examinare mai amănunţită . Cei doi fraţi au fost amendaţi contravenţional pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile în care tânăra nu a formulat nici o plângere împotriva lor.

Lăsați un comentariu

*